Reţete culinare pentru preparate din bucătăria tradiţională ardelenească. Retete din Ardeal


Colecție de
rețete din Ardeal, mai vechi si mai noi. Prezentare


Slănină friptă

Slanina fripta

Se poate face in doua variante:

1. Pe băţ:

Se face in aer liber, la un foc de vreascuri, intr-o seara de vara.
Se taie un băţ de aprox 1m, se ascute la varful subtire si se despica in doua cam 10cm.
O felie de slana (slanina) se cresteaza transversal la fiecare centimetru pana aproape de soric si se infige prin soric in tepusa cu cele doua parti distantate, ca sa nu se roteasca. Soricul fiind tare se gaureste in prealabil cu brisca.
Se pregatesc felii de paine pe care se pun rondele de ceapa.

Se face un foc pe pamant intr-o vatra din citeva pietre. Se sta asezat in jurul focului fiecare cu tepusa  si felia lui de paine cu ceapa. Se frige slanina la flacara rotind-o si  picurand-o pe painea cu ceapa.
Slanina fripta se taie bucati de pe soric si se pune pe painea cu ceapa picurata. Soricul fript este foarte crocant si se poate manca.
Palinca si/sau un vin sunt obligatorii.

2. La gratar.
O felie de slana (slanina) se cresteaza transversal la fiecare centimetru pana aproape de soric si se pune pe gratarul incins printre celelalte bucati de carne de porc, vita sau pui. Se intoarce ca sa se prajeasca uniform.
Se serveste impreuna cu celelalte fripturi .
R.
Este interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului de pe acest blog, fara acordul scris al proprietarului.