Reţete culinare pentru preparate din bucătăria tradiţională ardelenească. Retete din Ardeal


Colecție de
rețete din Ardeal, mai vechi si mai noi. Prezentare


Găină umplută

Gaina jumulita din ajun se spinteca pe la spate si se ia pielea cat mai intreaga de pe ea, desfacand cu atentie pieptul, lasand aripile intregi cu piele cu tot si detasand treptat toata carnea cu oasele.
Aceasta piele alba intraga se spala si se coase cu ata alba pe unde este rupta lasand un singur orificiu cat sa incapa o lingura.
Carnea gainii se scoate de pe oase si se da de cateva ori prin masina de tocat carne, se framanta apoi cu o ceapa rasa rumenita foarte deschis in untura de pasare, se adauga 4 galbenuse, sare piper, albusele batute spuma si 2 linguri de mazare boabe, precum si o lingura de faina.
Se umple pielea gainii insa nu prea mult caci umplutura creste in timpul fiertului si daca nu are loc plesneste.
Se da un singur clocot in apa, apoi cu aceeasi apa, 2 linguri de untura de pasare, un graunte de usturoi care se scoate la urma, o ciapa intreaga, sare, boabe de piper si foarte putina boia de ardei, se baga gaina sa se rumeneasca la cuptor.
Se serveste intreaga la masa, unde cu un cutit bun se taie felii.
Din umplutura care prisoseste se fac fie galuste care se servesc imprejurul fripturei, fie ca se face un sufle, servit separat inconjurat cu legume sau se face umplatura la coltunasi sau la chiftele de cartofi servite imprejurul fripturei.
Din oasele si maruntaiele gainii se face o ciorba buna.
Este interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului de pe acest blog, fara acordul scris al proprietarului.